Despre noi

Varful Tampa, Brasov


Atractia principala a acestei excursii pe care am facut-o a fost minunata panorama a Brasovului si imprejurimilor lui. Am urcat cu telecabina, am mancat la restaurantul panoramic de sus, si am parcurs drumul pana la platforma de unde se poate admira orasul trecand prin spatele uriaselor litere cu numele Brasovului.





Restaurantul, desi de tip vechi, comunist, cum numim noi acest gen, a avut mancare destul de buna si cel mai important un chelner, care desi usor in varsta a suportat cu placere alergătura copiilor de la un capat la altul al sălii, desigur in conditiile in care era aproape gol, toti ceilalti turisti inghesuindu-se pe terasa din spate care avea doar avantajul de a fi afara, fara sa aiba o panorama spectaculoasa.



Am facut drumul de intoarcere pe jos, care desi nu este extrem de dificil, are in majoritate potecile cu multe si mici muchii de stanci care o fac usor alunecoasa. Eu coboram cu Eva in marsupiu, care isi facea linistita somnul de pranz bucuroasa de asa un traseu leganat prin padure.


Copiii au trebuit motivati in diverse moduri si tinuti de vorba cu povesti si glume despre traseu (aveam cu noi un bunic care se pricepe de minune la asta). Din pacate ei nu sunt obisnuiti cu trasee pe munte, dar totul are un inceput!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu