Despre noi

Cazanele Dunarii

"DECEBAL REX DRAGAN FECIT"

Am ajuns la Cazanele Dunării pentru că cel mai scurt drum către Timişoara (unde plecam în delegaţie) trece prin Orşova, iar Orşova este un orăşel de lângă Dunăre foarte aproape de cazane.


Plimbarea pe care noi am facut-o prin www.cazaneledunarii.com pleacă din Dubova, un sat situat cam la 20km de Orşova urmând drumul către Moldova Nouă, pe lângă Dunăre.
Din Bucureşti ne-a luat cam 5 ore să ajungem acolo. Drumul este de la bun spre foarte bun. Nu putem să ne plângem de nimic. Pentru masa de pranz ne-am oprit puţin înainte de Orşova la Taverna Sârbului, restaurantul fiind construit chiar pe malul Dunarii.



Între Orşova şi Dubova drumul trece pe lângă viaductul Mraconia de pe care, in dreapta, se poate vedea chipul lui Decebal cioplit într-o stâncă. Sculptura este impunătoare prin dimensiuni şi prin felul natural în care se integrează în peisaj si cred ca este un obiectiv care nu trebuie ratat cand treci prin zonă.

O mănăstire ridicată chiar pe mal, a fost şi ea o apariţie plăcută în drumul nostru. 




Dubova este un sat aşezat în jurul unui golf, multe din case fiind transformate în pensiuni. Unele au plaje amenajate unde vara se poate face baie în Dunăre. Apa este foarte mică la mal, chiar şi pentru copii. În perioada în care noi am fost acolo Dunărea era foarte retrasă şi malul era pe câteva zeci de metri numai noroi, dar vara se pare că situaţia se schimbă. Cu siguranţă golful face ca apa să fie liniştită. 

Cazanele mari ale Dunarii

Barca ne-a dus mai întâi prin Cazanele Mari, unde apa are 100-120m adâncime iar Dunărea pare să bolborosească pe alocuri, de unde şi numele. (Mie nu mi s-a părut evident, dar aşa o fi câteodată).








Versantul cu lalele



Pe o coastă de munte de pe partea României - vizavi este Serbia - creşte Laleaua Galbenă de Cazane o specie absolut încântătoare prin culoarea şi înălţimea ei, pe care o plantă atât de delicată, considerată de mulţi de grădină, poate creşte sălbatic într-un asemenea mediu, mai exact un perete calcaros aproape vertical.



Laleaua Galbena de Cazane

Din barca, vedere spre Cazanele Mici




Barca ne-a dus şi pe Cazanele Mici, zona pe care am văzut-o şi de pe drumul care ne-a dus din Orsova în Dubova. Plimbarea în sine a fost extrem de plăcută şi a fost o plăcere să-l revedem pe Decebal din barcă. 







Iesirea din Cazanele Mari

Ni s-a spus că vara Dunărea se află la cote mult mai înalte, astfel că malurile nu sunt dezgolite ca acum, iar apa este mult mai albastră. O excursie cu cazare la o pensiune de pe malul Dunării  unde copiii se pot bălăcii în voie, să urmărească vasele de croazieră care trec dinspre Viena sau Budapesta către Deltă sau barjele de minereu şi toate bărcuţele cu turişti, fac din Dubova o destinaţie excelentă cel puţin pentru un week-end prelungit cu copiii.







Am găsit pentru cei interesaţi:

Site-ul celor care ne-au plimbat cu barca pe Dunăre şi au disponibilă şi o pensiune în Dubova.
Asociaţia Turism si Agrement Cazanele Dunării
Webcam de la Cazanele mici
Un articol despre Clisura Dunarii 


Barca cu care ne-am plimbat si drumul ei de intoarcere spre golful din Dubova


Un comentariu:

  1. Sunt cam piperate preturile la cazare, dar MERITA sa vizitezi aceasta zona minunata.

    RăspundețiȘtergere