Despre noi

Hodora sau livezi nesfârşite de cireşi









Hodora este un sat care ţine de Comuna Cotnari, iar faţă de acesta din urmă este oarecum peste drum.





Satul în sine nu prezintă un interes deosebit, deşi are câteva case vechi care mi-au plăcut mult. Pare sărăcăcios şi drumul principal este plin de gropi, iar cele secundare încă nu au cunoscut asfaltul. 




























Pentru localnici probabil nu contează prea mult căci se circulă mult cu căruţa.













Totuşi, nu am mers degeaba acolo, căci pe dealuri ascunde o comoară: livezi de cireşi. 

Fost CAP, acum aparţin familiilor care au avut terenuri acolo. Acum fiecare are unul sau mai multe rânduri de cireşi.














Drumul până la livezi poate fi făcut cu maşina (drum de pământ) dar noi am luat din sat o căruţă care ne-a dus şi ne-a adus. 
































Moldova, sau cel puţin zona asta, are un farmec aparte dat de colinele întinse, cu pante uşoare, multe cultivate şi tot multe pajişti generoase pe care pasc oi, capre, cai sau vaci.










Un comentariu:

  1. Da, cred ca este superb aici cand sunt ciresii infloriti! Sper sa gasesc asa ceva si mai aproape de Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere