Este un circuit în jurul grupului muntos
Sella din Dolomiţi lung de aproape 40 de km, dintre care 15-17 sunt pe cablu,
restul pe schiuri. Poate fi parcurs în sensul acelor de ceasornic (traseul
portocaliu) sau invers, antiorar (traseul verde). Traseul portocaliu este
considerat mai solicitant fiind de altitudine ceva mai înaltă, pârtiile fiind
în majoritate roşii pe ambele sensuri. De obicei durează 5-6 ore, cablurile se
închid după ora 16, deci trebuie plecat până în ora 10 ca să ai timp să te
întorci în acelaşi loc.
Eu şi Tudor am fost destul de curajoşi să ne
încumetăm să-l parcurgem în prima zi perfecta ca prognoză, lucru la care
evident s-au gândit şi alţii, şi mai mult de atât, chiar pe 30 decembrie.
Am ajuns la telegondola de plecare din Selva
Gardena la 9:30 după ce mersesem o vreme în coloană bară la bară şi când nu
mai era nici un loc de parcare rezonabil de aproape, drept pentru care am fost
lăsaţi cât s-a putut de aproape, ne-am luat schiurile în spinare şi la
drum!
Am ales traseul verde, teoretic un pic mai puţin sportiv.
Traseul este bine marcat la fiecare terminal de instalaţie de cablu sau la intersecţii. Totuşi o data am ratat o ramificaţie şi ne-am trezit că ne-am întors la telescaunul cu care tocmai urcasem.
Cozile au fost uriaşe, în special la telegondolele şi telescaunele din punctele de intarare pe traseu. Nu ne-am permis decât două pause de toaletă iar Tudor a mâncat un sandviş în mers pe porţiunea în care ai de trecut cam 100m pe picioare printr-un sat. În rest am mâncat nuci şi stafide pe care le am într-o punguţă în buzunar ori de câte ori mergem pe pârtie (o gustare sănatoasă J).
Chiar şi aşa ne-a luat 6 ore pline pentru a ne întoarce în Selva.
Pe parcurs am văzut că Sellaronda este închisă pe sensul orar (traseul portocaliu) din cauza unei defecţiuni şi m-am gândit de mai multe ori dacă ceasul merge aşa cum cred eu… :)
Pârtiile roşii sunt serioase, mult mai abrupte decât pe Seiser Alm, unele foarte lungi.
Ultima pârtie spre Selva poate fi coborâtă cu gondola, dar Tudor a insistat să o coborâm pe schiuri ca să o savureze la maxim.
Zicea că la anterioara nu se gândise că ar putea fi ultima de pe traseu. Eu fiind mai puţin antrenată aveam deja nişte dureri groaznice la picioare L. Dar am făcut cum a vrut el J.
Interesantă a mai fost o zonă presărată cu
stânci din loc în loc. Acoperite de zăpadă arătau ca nişte ouă uriaşe
împrăştiate pe un versant lin de munte.
Deşi foarte frumos, nu pot să spun că traseul complet merită
efortul în sezonul aglomerat, considerând cozile şi grija că nu ajungi înapoi, dar ne simţim grozav, ca doi eroi!
Oricum nu îl recomand pentru copii prea mici
sau care nu sunt rezistenţi la efort. Tudor are 10 ani dar este sportiv din
fire. Cât despre mine… după asta vreau o zi de săniuş!