Sella Ronda - 40 km în jurul unui grup muntos

Este un circuit în jurul grupului muntos Sella din Dolomiţi lung de aproape 40 de km, dintre care 15-17 sunt pe cablu, restul pe schiuri. Poate fi parcurs în sensul acelor de ceasornic (traseul portocaliu) sau invers, antiorar (traseul verde). Traseul portocaliu este considerat mai solicitant fiind de altitudine ceva mai înaltă, pârtiile fiind în majoritate roşii pe ambele sensuri. De obicei durează 5-6 ore, cablurile se închid după ora 16, deci trebuie plecat până în ora 10 ca să ai timp să te întorci în acelaşi loc. 



Eu şi Tudor am fost destul de curajoşi să ne încumetăm să-l parcurgem în prima zi perfecta ca prognoză, lucru la care evident s-au gândit şi alţii, şi mai mult de atât, chiar pe 30 decembrie.







Am ajuns la telegondola de plecare din Selva Gardena la 9:30 după ce mersesem o vreme în coloană bară la bară şi când nu mai era nici un loc de parcare rezonabil de aproape, drept pentru care am fost lăsaţi cât s-a putut de aproape, ne-am luat schiurile în spinare şi la drum!


Am ales traseul verde, teoretic un pic mai puţin sportiv.


Traseul este bine marcat la fiecare terminal de instalaţie de cablu sau la intersecţii. Totuşi o data am ratat o ramificaţie şi ne-am trezit că ne-am întors la telescaunul cu care tocmai urcasem.







Cozile au fost uriaşe, în special la telegondolele şi telescaunele din punctele de intarare pe traseu. Nu ne-am permis decât două pause de toaletă iar Tudor a mâncat un sandviş în mers pe porţiunea în care ai de trecut cam 100m pe picioare printr-un sat. În rest am mâncat nuci şi stafide pe care le am într-o punguţă în buzunar ori de câte ori mergem pe pârtie (o gustare sănatoasă J). 







Chiar şi aşa ne-a luat 6 ore pline pentru a ne întoarce în Selva. 

Pe parcurs am văzut că Sellaronda este închisă pe sensul orar (traseul portocaliu) din cauza unei defecţiuni şi m-am gândit de mai multe ori dacă ceasul merge aşa cum cred eu… :)










Pârtiile roşii sunt serioase, mult mai abrupte decât pe Seiser Alm, unele foarte lungi. 











Ultima pârtie spre Selva poate fi coborâtă cu gondola, dar Tudor a insistat să o coborâm pe schiuri ca să o savureze la maxim. 

Zicea că la anterioara nu se gândise că ar putea fi ultima de pe traseu. Eu fiind mai puţin antrenată aveam deja nişte dureri groaznice la picioare L. Dar am făcut cum a vrut el J.







Interesantă a mai fost o zonă presărată cu stânci din loc în loc. Acoperite de zăpadă arătau ca nişte ouă uriaşe împrăştiate pe un versant lin de munte.

Deşi foarte frumos, nu pot să spun că traseul complet merită efortul în sezonul aglomerat, considerând cozile şi grija că nu ajungi înapoi, dar ne simţim grozav, ca doi eroi! 


Oricum nu îl recomand pentru copii prea mici sau care nu sunt rezistenţi la efort. Tudor are 10 ani dar este sportiv din fire. Cât despre mine… după asta vreau o zi de săniuş!

Super săniuş în Dolomiţi, pe Seiser Alm

După ce ieri ne-am luptat să cărăm în sus şi în jos schiuri pentru toată gaşca de copii, plus ale noastre şi am renunţat după prima urcare fiind transpiraţi şi epuizaţi de suta de copii de la şcoala de ski după care am aşteptat la un biet teleschi pentru a face o coborâre scurtă şi uşoară cu Eva, astăzi am dedicat o zi întreagă săniuşului pe Seiser Alm. 







Vremea a fost mai frumoasă ca niciodată, iar pârtiile de săniuş care acompaniază pârtiile de schi sunt lungi şi frumoase, ideale pentru familiile în care unii schiază şi unii nu deci toţi se distrează, în loc de unii stau la restaurant şi unii schiază, cum se întâmplă de obicei.

Pe Seiser Alm sunt trei astfel de pârtii de săniuş.


Locul I


Cea mai grozavă este Bullaccia (Puflatch pentru cei cărora le place germana). Urcarea se face pe un cablu pe care alternează o telegondolă la trei telescaune. Cozile sunt separate, schiorii stau la telescaun, deci iuhu! cozi mici!
Odată ajunşi sus merită să te abaţi 50m pentru un punct panoramic la 360 grade. Pe o băncuţă circulară sunt marcaţi de jur împrejur toate vârfurile care se văd în zare şi înălţimea lor.




Coborârea este continuă cu viteză suficientă, are serpentine, mici tunele prin care treci pe sub pîrtia de mare viteză, peisajele superbe!










Pârtia de săniuş Panorama locul II
Trebuie să predai săniuţele celui de la telescaun, apoi stai la coadă, urci, iar la capăt te aşteaptă săniuţele. Nimic mai simplu!
Pârtia este destul de dreptă ca direcţie şi cu zone mai abrupte deci îţi trebuie o săniuţă cu frâne bune.







Pârtia de săniuş de la Florian Locul III

Pentru ea trebuie luat autobuzul până la staţia Saltria. 15 minute în care ne-am delectat cu întinderi de zăpadă, căbănuţe şi şoproane de fân afundate în zăpadă. Pentru autobuz se iau bilete de la automat sau din el - 1,5 Euro.
Pârtia de la Florian se întinde sub un munte abrupt, plin de zăpadă. De sus priveliştea este frumoasă şi o mulţime de oameni se bucurau acolo la cabană de soarele de după amiază. Pârtia de săniuş este frumoasă în proporţie de 70 % merge pe un drum forestier prin pădure, restul însă este atât de lină încât trebuie să cobori şi să mergi pe jos. Şi nu e puţin. Deci, nu, săniuş acolo nu merită, dar pârtia de ski ni s-a părut lină şi plăcută pentru copii.






De acolo pleacă alte autobuze prin munte, către alte zone de ski, inclusiv legătura cu Selleronda (sensul verde) dotate cu lanţuri pe roţi şi suporturi de schiuri în spate. 


Am mai scris despre Schi cu copii in Dolomiti pe Seiser Alm aici şi despre circuitul Sella Ronda pe care l-am parcurs cu Tudor aici.

Schi cu copii în Dolomiţi, pe Seiser Alm

Plecare de pe Panorama
Seiser Alm sau Alpe di Siusi pe numele ei italian a fost pentru noi cea mai apropiată zonă de schi, cazaţi fiind în Kastelruth/ Castelrotto. 

Toate pârtiile se află pe un platou şi pe versanţii laterali ai acestuia la înălţimi de peste 1800 m ceea ce înseamnă zăpadă multă chiar dacă în oraş nu este, dar şi ceaţă câteodată. Este ideală pentru familii având multe pârtii cu grad mic şi mediu de dificultate. Chiar şi pârtiile roşii sunt mult mai uşoare aici decât în alte părţi.




Accesul se poate face pe bază de skipass de Seiser Alm sau cu Dolomiti Superski care oferă acces la 13 domenii schiabile, inclusiv celebra Sella Ronda. Diferenţa de preţ între ele nu este mare. 

Că tot veni vorba de preţuri, ski pass-urile în Dolomiţi sunt mai scumpe decât cele din Austria şi bineînţeles, costă cel mai mult în sezon - considerat 22 dec-6 ian si 2 feb-15 martie. 




Pârtiile sunt late şi bine întreţinute. Sunt însă zile aglomerate cu cozi imense la telegondole şi telescaune (31 decembrie de exemplu) în care noi pur şi simplu am renunţat să mai schiem. La telegondola de plecare din oraş, în jur de ora 10 sunt câteva sute de persoane îngrămădite - nici măcar nu am reuşit să ne urcăm toţi în aceeaşi gondolă deşi are o capacitate de 16 persoane. 





Ne-au plăcut mult aici pistele de sănii care înţoţesc trei dintre traseele mari de schi. Săniuţele se pot închiria de la capătul telegondolei care duce pe platou. Costă 9 euro pe zi. Cele mai bune sunt cele cu volan şi frâne. Sunt multe zone mai abrupte şi frânele cu bocancii nu sunt eficiente oricât te străduieşti (noi am încercat întâi unele clasice). Săniuţele pot fi luate în telegondolă sau la telescaun le predai la început unui domn care le urcă în telescaun pe câte un scaun liber din margine şi o altă persoană le descarcă la destinaţie. Practic săniuţele  te aşteaptă sus până ajungi şi tu (trebuie să stai la aceeaşi coadă cu schiorii) .

De aici porneşte cea mai frumoasă pârtie de săniuş - Bulaccia

Cea mai frumoasă pârtie de sănii este Bulaccia Are o singura pantă abruptă la plecare după care este lină, cu multe serpentine şi două tunele prin care treci – ceea ce este o plăcere pentru copii. Tot acolo se află un loc de joacă drăguţ pentru copii, iar la capătul telegondolei principale, unde sunt magazinele de închiriere echipament şi birourile şcolilor de schi am văzut o "grădiniţă" - un mic loc de joacă, nu spectaculos, dar unde îţi poţi lăsa copilul în grija cuiva. 



















Se pot închiria sănii trase de cai – 60 de euro ora care vă plimbă pe drumul care străbate platoul. 

Ce nu e bine – unele pârtii de sănii ca şi unele din cele pe care circulă caii intersectează pârtia de schi, ceea ce poate fi periculos deşi sunt marcate prin semne pe ambele sensuri. 




Noi am făcut o plimbare cu o sanie - trăsură până la Saltria, cea mai îndepărtată pârtie de pe platou. A fost cam scump, am îngheţat de frig cu tot cu păturile date aşa că recomand autobuzul care face acelaşi traseu dar mai rapid.












Sunt o mulţime de cabane şi hoteluri împrăştiate pe acest platou, unele conectate între ele doar prin drumuri de zăpadă.










Tudor a apreciat mult traseele care îţi cronometrează coborârea în slalom.













Despre Şcoala de schi pentru copii mici; un instructor privat costă 51 de euri pentru o oră şi 61 pentru 1 oră şi jumătate. Cu grupul costă 65 de Euro pentru trei ore – variantă pe care noi am încercat-o pentru Eva dar care ni s-a părut o pierdere completă de bani cu atât mai mult cu cât am luat-o după vreo 30 de minute. În final am ajuns să cobor cu ea între schiurile mele, pe pârtii uşoare, astfel încât să se obişnuiască să se ţină bine pe schiuri. Mai departe îl las pe Dan de la Azuga să o înveţe  J







Un minus al schiatului în general în Dolomiţi  este intrarea la telegondole şi telescaune care se face la grămadă. Oamenii se aşează la coadă pe 20-30 de rânduri şi apoi fiecare înaintează cum poate. Chiar şi urcarea efectivă în telegondolă se face tot pe principiul învălmăşelii. Nu iese cu înbrânceală, dar nici plăcut nu este, mai ales când ai copiii cu tine. Iată o structură tipică de coadă. Nu este de pe Seiser Alm ci de pe traseul Sella Ronda, dar şi când sunt mai puţini oameni modelul este acelaşi.







Asa se urca lumea in gondola in conditii lejere :(


Mâncarea pe pârtie este foarte bună – cel 
puţin la Alpina Chalet pe care l-am încercat. Multe salate, fructe, paste, carne si branza la gratar, băuturi - inclusiv din portocale proaspete ceea ce nu am găsit des în Italia (ciudat, nu?) şi multă diversitate la mâncare. Capacitatea este însă subdimensionată şi dacă treci de 12:30 nu mai găseşti nici o masa, iar coada este enormă. Noi mergem la 12 sau chiar un pic înainte. 



Recomandari: mamaliga cu branza de munte la gratar (mamaliga este bogata in tarate si facuta cu mult unt, legumele cu branza brie la gratar, salata greceasca, placinta cu mere plina cu stafide, seminte de pin si multa frisca de smantana.

Copiii au preferat lasagnea, pastele, pizza, puiul la rotisor, cartofi prajiti.

Am mai scris în această vacantă despre: Sella Ronda, traseul de 40 km în jurul grupului muntos Sella si despre săniuş pe Seiser Alm.

Târgul de Crăciun de la Schonbrunn

Târgul de Căciun de la Schonbrunn are predominant ornamente (foarte frunoase!) şi ceva mâncare. Arată cel mai bine seara, dar atenţie, la 7 se închide. Anunţă prin staţie întâi cu 15 minute înainte apoi că este 7 şi că se închide, moment în care 50% din comercianţi şi-au închis fizic căsuţele şi foarte curând i-au urmat toţi ceilalalţi.