Despre noi

Zoo Bucuresti




A venit vremea să o ducem şi pe Eva la grădina noastră zoologică. Am mai fost desigur acum câţiva ani cu copiii mai mari iar între timp am mai vizitat grădini zoologice de prin Europa. A o compara pe a noastră cu celelalte este însă o greşeală. Sigur vei fi dezamăgit. Aşa că am decis să ne bucurăm de ceea ce are ea bun de oferit pentru copii. 





Adevărul este că în afară de circ, Grădina Zoologică este singul loc unde îi poţi arăta copilului animalele sălbatice. Nu sunt multe la număr şi mai ales nu sunt multe din fiecare ca în străinătate ca să poţi să le vezi bine. De fapt de multe ori ne uitam prin cuşti să vedem pe unde o fi animalul (ceea ce poate fi folosit ca joc - cine vede primul bufniţa?!)

Eva s-a bucurat totuşi să le vadă. I-au plăcut raţele gălăgioase, păsările flamingo care se admirau în oglinzi, cimpanzeul care se plimba pe un tunel de plasă pe deasupra capetelor noastre, poneii.




Pe noi ne-au impresionat cămilele cu două cocoaşe - uriaşe de-a dreptul - şi exotariul, o construcţie înghesuită în spatele cuştilor pentru păsări exotice pe care nu am mai vizitat-o până acum pentru că nu este bine semnalizată. Se află la capătul din stânga a aleii ierbivorelor, unde trebuie să faci iar stânga spre o zonă unde nu pare a fi nimic, dar este!  







Confirmăm că în ciuda cuştilor bine închise şi nu foarte mari, animalele arată toate foarte bine. Cine se mulţumeşte să rămână doar la animale domestice recomandăm totuşi Ferma Animalelor din Pantelimon care este mult mai distractivă, iar copiii pot intra în contact cu animalele. Pentru cele sălbatice însă, trebuie să mergi la Zoo!
Biletele costă 13 lei pentru adulţi şi 6,5 lei pentru copii de la 2 ani.


Un comentariu:

  1. Am trecut de mai multe ori cu masina pe langa Gradina Zoologica si chiar ma intrebam in ce stare e. Eu din principiu nu intru in astfel de locuri...mi se pare ca atunci cand pretuiesti libertatea mai mult decat orice altceva, n-ai cum sa te bucuri de spectacolul oferit de zoo, oricat de bine ar fi el pus in scena. Nu stiu, insa, ce o sa fac atunci cand Ana o sa vrea sa vada cum arata, pe viu, un leu sau un crocodil.. Om trai si om vedea.

    RăspundețiȘtergere