Pe drumul dinspre Italia spre Romania, curand dupa ce intri in Slovenia, o multime de indicatoare te ghideaza catre Pestera Postojna. Anul acesta am inclus-o in program.
Intrarile se fac in grupuri organizate, cu mai multi ghizi insotitori care impart grupul in functie de limba in care vorbesc. Noi am avut de asteptat doar 10 minute.
Ne-a impresionat la fel de mult ca Pestera Ursilor, pe care am vizitat-o acum cateva luni, insa totul aici are dimensiuni parca de 10 ori mai mari - mai late, mai inalte, mai lungi...
Vizita dureaza 90 minute din care 15 min x 2 le petreci intr-un trenulet cu locomotiva turtita, care trage dupa el prin tunele pline de stalactite, stalagmite si coloane uriase, o multime de vagoane cu turisti. Merge destul de repede, dar cea mai frumoasa parte a pesterii urmeaza abia dupa aceea - cam 3 km pe care ii parcurgi pe jos intr-o ora, pe un traseu circular, un pic cam in graba si asta, dupa parerea noastra, dar traficul de turisti in pestera este foarte mare.
De la intrare se pot inchiria pelerine groase (3,5 Euro) iar la iesire se pot cumpara poze facute de fotografi profesionisti cand intrati sau automat in trenulet. intrarea in pestera costa 23 euro/adult.
Mancare gasiti la buticurile din jur - restaurantul cu autoservire pana la 16, hamburger, pizza, clatite dupa aceea.
Iata cateva din pozele noastre, insa in realitate este mult mai frumoasa:
La finaul turului, intr-un acvariu intunecat, puteti vedea cateva exemplare de proteus, specie ce traieste in apele intunecate ale pesterii. Noi am fotografiat un poster.
site oficial: www.postojnska-jama.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu