Festivalul Dulceţii şi Casa Domnească de la Brebu


Primisem o informaţie despre Festivalul Dulceţii din satul Izvoarele, Jud. Prahova, dar căutând pe internet mai multe detalii am găsit un articol despre Festivalul Dulceţii de la Brebu, organizat chiar lângă Curtea Domnească, exact în aceleaşi zile. Ne-am gândit că nu ar strica să mai avem ceva de văzut în afară de dulceaţă, aşa că am vizitat Brebu.








Festivalul a avut loc în livada de lângă primărie, căsuţele şi corturile fiind răspândite pe marginile acesteia. 











Am găsit aici o varietate de dulceţuri la care nu ne-am fi gândit că se produc - dulceaţa de morcovi şi roşii, dulceaţă de castraveţi cu stafide sau cu alune, dulceaţă de soc, dulceaţă de gogonele, dulceaţă de mere şi sfeclă roşie, dulceaţă de ardei iute - sunt cele de care îmi amintesc, pe lângă clasicele dulceţi de căpşuni, zmeură, vişine, cireşe amare, nuci verzi, caise.









Majoritatea îţi oferă spre gustare din sortimentele lor. Ceea ce lipsea în general era apa. 










Pe lângă dulceţuri unele tarabe aveau clătite, bomboane de casă, siropuri de fructe şi tiramisu. 











Copiii au zburdat prin livadă, au gustat din merele aproape copte, Maria chiar s-a urcat în ei.
Ce mi-ar fi plăcut mult să găsim şi nu era, cineva care să prepare dulceaţa la faţa locului - de exemplu într-un ceaun mare, pe foc (am văzut asta odată în Maramureş la pensiunea la care am stat).




Muzeul Curtea Domnească se află alături. Muzeul are o colecţie de tablouri a lui Nicolae Grigorescu, inclusiv una din cele 280 de versiuni ale Carului cu boi. Tudor a fost încântat să o vadă ştiind de tablou de la şcoală, apoi mai sunt camere cu mai multe arme medievale foarte frumos ornate, haine boiereşti, lăzi de zestre, lăzi de bani sau pentru lemne, toate frumoase şi în stiluri diferite, piese bisericeşti, etc. 






Intrarea în muzeu costă 8 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii. Taxa foto de 25 de lei mi s-a părut cam mare pentru câteva fotografii pe care aş fi putut să le fac. Muzeul nu este mare şi merită văzut dacă eşti acolo.






Biserica - intrarea liberă - mi s-a părut oarecum obişnuită, picturile învechite, probabil valoroase datorită vechimii.













Se poate trece în spatele muzeului printr-o poartă. Am găsit acolo o livadă mare şi frumoasă care se termină lângă un lac. Din curţile vecine se auzeau cântând cocoşii.





 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu