Este cel mai înalt drum al României atingând altitudinea maximă de 2145 (Pasul Urdele) şi face legătura între Sebeş (Judeţul Alba) şi Novaci (Judeţul Gorj).
A fost construită iniţial de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa, pavată cu piatră în 1930 de regele Carol II-lea (de atunci poartă şi denumirea de drumul regelui) si uitat de majoritatea până în 2009 când a fost asfaltat.
Cei din emisiunea Top Gear au lăudat-o ca fiind printre cele mai frumoase drumuri din lume.
Noi am parcurs-o directia Sebeş - Novaci deci Nord - Sud (140km) pe drumul de întoarcere din Semmering, Austria, după ce am vizitat Castelul Corvinilor din Hunedoara şi ne îndreptam către Bucureşti având în plan să ne oprim şi Horezu.Vremea nu părea a fi de partea noastră, dar speranţa că în vârful muntelui poate vom fi deasupra norilor ne-a făcut să ne continuăm drumul spre înălţimi.
Plecând din Sebeş am parcurs primii aproape 90 km întrebându-ne mereu de ce este drumul ăsta considerat atât de frumos. Practic şerpuieşti prin văile împădurite dintre Munţii Şureanu şi Cindrel, trecând întâi pe lângă Bajul Tău şi apoi Lacul Oaşa. Nimic nemaivăzut, orice trecătoare de munte este la fel de frumoasă.
O mulţime de culegători de afine au campat în porţiunea asta.
Ne-a plăcut stâna improvizată de pe drum unde se gătea la 4 ceaune mari agăţate deasupra focului. Pentru turişti aveau o terasă cu mese unde puteau mânca şi nişte blănuri de cioban cu care te puteai fotografia în voie.
Ni se părea că se termină şi că nu mai ajungem la porţiunea aceea alpină pe care o vezi în poze peste tot. Partea cu adevărat frumoasă începe în Obârşia Lotrului şi se termină spre Rânca având o lungime de aproape 30 km.
Am întâlnit o turmă mică dar extrem de prietenoasă de măgari care ne-au făcut să ne simţim ca la Zoo Safari din Fasano, în sudul Italiei.
Îşi băgau curajoşi capetele în maşină, aşteptând probabil nişte mâncare pe care din păcate nu o aveam şi stăteau să-i mângâi cât pofteşti. Fără nici un pic de grabă.
Pe drum am întâlnit o turmă de oi care traversa şoseaua în fugă. Am coborât din maşină, am schimbat câteva cuvinte cu ciobăniţa care a început să le arunce pâine ca oile să vină mai aproape de noi (fără mare succes).
Sunt momente care pentru copii sunt valoroase şi merită să îţi rezervi timp pentru astfel de mărunţişuri care îi apropie de natură şi animale.
Punctele cu panoramele cele mai frumoase se recunosc după maşinile oprite pe marginea drumului.
Dacă până aici cerul începuse să se limpezească, pe vârf norii treceau unul după altul. Ba vedeai frumos în jur - şi totuşi nu foarte departe - ba te trezeai că un nor gros te învăluie şi te simţeai ca pe marginea unei prăpastii.
Un cioban de pe marginea drumului ne-a încântat cu silueta lui misterioasă învăluită în ceaţă.
Abia vedeam drumul şi motocicliştii din faţa şi din spatele nostru, maşinile pe contrasens aveau semnalizarea pornită şi mergeau încet.
Practic nu am văzut nimic de pe versantul sudic. Nu era decât prăpastie învăluită în ceaţă.
Săptămâna viitoare ne-am planificat o excursie cu toţi copiii pe Transfăgărăşan. Ca să fie mai plăcută ne-am rezervat o noapte de cazare la Cabana Bâlea Lac. Sper să fim mai norocoşi cu vremea. Deocamdată prognoza este promiţătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu