Tulcea, poarta noastră către Deltă


Pornesc să povestesc despre experienţa noastră în Deltă începând, aşa cum am făcut-o şi noi, cu Tulcea.
Nu pot să nu îmi arăt entuziasmul faţă de drumul către Tulcea care înseamnă o parte din Autostrada Soarelui (banal), după care am întâlnit păduri de salcâmi înfloriţi şi multe dealuri blânde pe care le urci şi le cobori, presărate de eoliene (astea ne fascinează mereu), multe încă în construcţie. Tot drumul durează 4 ore, însă asfaltul este foarte bun, prin urmare este o plăcere.

Prima oprire a fost în port. Deşi majoritatea bărcilor şi vaporaşelor sunt recondiţionate, locul este plin de farmec şi nu ai cum să nu te bucuri de aşa o privelişte. Bărcile şi vapoarele trec tot timpul încoace şi încolo astfel că totul este foarte viu şi reconfortant.
Am mâncat de prânz pe terasa hotelului Delta şi am fost foarte mulţumiţi.

Pentru că  barca celor de la Descoperă Delta Dunarii ne lua la ora 4 am avut timp să vizităm Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării sau mai simplu, Acvariul din Tulcea. Ni s-a părut un punct bun de plecare în a cunoaste Delta Dunarii. Muzeul este foarte frumos amenajat, cel mai interesant fiind faptul că exponatele erau însoţite de sunete (de păsări şi animale). Nu sunt separate de geam de vizitatori iar decorurile sunt naturale, crengi, copaci, frunze uscate care miroseau grozav. 





Mă întreb dacă le schimbă în fiecare sezon, căci nicidecum nu te duceau cu gândul la ceva vechi şi plin de praf. 




Cât despre acvariu este cât se poate de mare şi frumos cu o zonă în care sturioni, ştiuci şi alţi peşti mari înnoată pe deasupra capului tău. Acvariul mare are şi o zonă în care poţi să intri către mijlocul lui însă refracţia luminii prin sticla groasă şi apă îţi dă o senzaţie de ameţeală. Pe margini sunt şi acvarii mici cu peşti exotici sau corali aduşi din Indonezia.

















Am mai intrat la Muzeul de Artă Populară în care am văzut camere şi costume tradiţionale ale tuturor celor care şi-au lăsat amprenta în zona Dobrogei - ucrainieni, aromâni, turci sau bulgari şi expoziţia temporară care era dedicată nunţilor tradiţionale dobrogene. Muzeul nu este mare dar merită un pic de atenţie. 



















La întoarcerea din Deltă am urcat şi la Monumentul Eroilor - ridicat pe cel mai înalt deal al Tulcei după unirea Dobrogei de România, în urma războiului de Independenţă din 1877. Chiar Carol I a pus piatra de temelie a monumentului. Cele câteva sute de scări merită urcate pentru panorama frumoasă a oraşului - se văd portul Tulcea, inclusiv navele marinei, zona rezidenţială, Dunărea şi multe coline. 

O listă completă cu o scurtă descriere a tot ce se mai poate vizita în Tulcea am găsit aici.




2 comentarii:

  1. Buna,
    in drum spre Delta nu ati dat si peste bujori infloriti? Sunt vreo doua rezervatii de bujori in Dobrogea si acum este perioada lor de inflorire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate nu :-( chiar sunt asa aproape de drum? M-as fi gandit ca rezervatiile sunt mai ascunse privirilor. Si ai dreptate, era o ocazie sa le cautam, dar am fost probabil prea fascinata de delta care ne astepta, ca sa ma mai gandesc la altceva.

      Ștergere