Se afișează postările cu eticheta Natură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Natură. Afișați toate postările

Cetatea Rasnov si Pestera Cetatii

La 15 km de Brasov, o plimbare prin Cetatea Rasnov este o excelenta iesire in aer liber pentru copii, cu suficienta istorie, spatiu de alergat, atmosfera medievala, stradute inguste, urcusuri si coborasuri si magazine cu suveniruri.
Din parcare puteti lua un soi de tractoras cu remorca pana la cetate, mai mult pentru distractia copiilor decat ca necesitate, drumul prin padure fiind destul de scurt. Costa 4 lei/pers (adult sau copil).

Mai intai intalniti Turnul Bathory (puteti urca in el, dar panorama nu este spectaculoasa) si barbacana mare unde va puteti fotografia in postura de cavaleri. Odata intrati in cetatea de sus, intalniti primele case inca ruine, apoi ajungeti in zona renovata. 

Magazinele de suveniruri de aici sunt mult mai simpatice decat cele de jos, din parcare iar vanzatorii sunt costumati. Puteti inchiria mantii de cavaler pentru a face poze in ele, la magazinele din spatele fantanii cetatii gasiti intr-un colt o cusca marisoara de fier, ca o colivie, unde pentru 3 lei va puteti fotografia in ea, panorama din zona barbacanului mic, catre Rasnov, este impresionanta, si tot acolo gasiti magazinul cetatii (info point) de unde puteti cumpara carti, albume si ilustrate. Exista si unn punct de belvedere pe cel mai inalt varf din cetate.






Copiii mai mari pot arunca la tinta cu toporul (1 leu aruncarea)

1,5 km mai departe de intrarea catre Rasnov, pe acelasi drum puteti ajunge la Pestera Cetatii deschisa publicului in 2010 (dar descoperita din 1940). Inainte de ea aveti un drum in urcus de 450m, o plimbare de 8 minute in natura. Mi-au placut  panourile de pe drum; 350m, 6 minute, apoi de 2 minute... sa nu cumva sa zici ca nu mai poti. Pe drum intalniti mai multe banci generoase unde va puteti odihni.
Intrarea in pestera se face in grup organizat la interval de 30 min, temperatura este de 11 grade. Pestera este destul de frumoasa, are o sala mare si inalta cu mai multe formatiuni de tip stalactite, stalagmite, nu foarte spectaculoase (noi am vazut de cucand  Pestera Ursilor pe care o iau ca reper) insa cu siguranta merita vizitata macar o data. 
Vara, in fiecare sambata la ora 17:30 in Pestera se tin mici concerte sustinute de un cvartet din Brasov. Trebuie sa faceti totdeauna rezervare. Cu siguranta sunt deosebite.



Cum a fost la Lacul Sf. Ana, Baile Balvanyos, Turia

Se ajunge din drumul ce uneste Sfantu Gheorghe de Miercurea Ciuc, cam 17 km la dreapta, printre paduri frumoase de fag. Lacul Sf Ana este singurul lac vulcanic din tara, format chiar in craterul vulcanului Ciomatu, unul dintre  ultimii vulcani care au erupt in Europa de Est, probabil acum 42000 ani (wikipedia).
Singurul loc din care se vede lacul si conul vulcanului din jurul lui este marcat cu o sageata "spre belvedere", cam la mijlocul drumului ce coboara catre lac.

Pe marginea drumului, spre lac am gasit fragi - ceea ce i-a incantat mult pe copii asa ca au preferat sa faca drumul de 15-20 minute pe jos.


Distractia copiilor: sa arunce cu pietricele, sa intre cu picioarele in lac - apa era calduta si placuta, asa se simtea celputin intr-o zi destul de racoroasa, plimbarea cu barca pe lac 10 lei - 1/2h, 20 de lei ora. Unii faceau baie in lac (adancime max 7 m) dar cu o margine suficient de blanda. 


De mancat am ales sa mergem catre Baile Balvanyos, la  doar cativa km pe acelasi  drum secundar. Variante ar fi: Grand Hotel Balvanyos 4*, care ni s-a parut un pic paraginit si am trecut mai departe, la restaurantul La Cetate. Atractia lor: o masa cu scaune uriase, parca luata din povesti. In spatele terasei au loc de joaca cu topogane, destul de generos pentru un restaurant. Mancarea a fost destul de buna, ciorba pe baza de legume era facuta cu produse conservate - ceea ce se simtea un pic la gust, gratarul de pui insa foarte gustos, cartofii prajiti naturali.

Stalpul asta, asezat chiar in modesta intersectie mi-a placut foarte mult.

Dupa un gard se zareste una din piscinele cu ape minerale de izvor. "murdara" cum a spus Maria - probabil de la minerale.
Statiunea Baile Balvanyos este extrem de mica - 2 hoteluri in intersectia principala,  o strada care pleaca de acolo spre cetatea Balvanyos, la intrarea in statiune dinspre lacul Sf Ana am trecut pe langa un marc de aventuri pentru copii, nu foarte mare dar foarte atragator la vedere. 
La intoarcere ne-am continuat drumul catre Targu Secuiesc trecand prin satul Turia cu poarta simbolica aflata la iesire (cum veneam noi). remarcasem deja in sat mai multe porti inalte de lemn care aveau deasupra un fel de porumbar - casute cu acoperis si gauri rotunde, foarte simpatice. Satul are destule case vechi, mie mi-a placut, desi am trecut prin el in graba. Copiii erau deja obositi, drumul de intoarcere pana la Busteni era destul de lung si obositor pentru ei si pentru noi.
Toata zona este foarte frumoasa, asezata intre doua lanturi muntoase nu foarte inalte (Muntii Baraolt si Muntii Bodoc), daca ai timp merita si sa mergi incoace si incolo cu masina.

Fata in fata cu Sfinxul din Bucegi

De cativa ani ne dorim sa ajungem  cu copiii la Babele si Sfinxul din Bucegi, dar cozile imense de la telecabina sau vremea capricioasa ne-au tinut la baza. Iata-ne de data asta luand telecabina, intr-o zi in care norii atarnati de creste i-a tinut pe unii acasa. 

Inaltimea la care urca telecabina: 2216 m. Necesar, geci si caciuli - chiar si vara.

Delta din Carpați - Dumbrăvița

Astăzi am fost cu copiii în căutarea "minunilor" acestei rezervații si am descoperit că sunt de fapt două zone diferite care se pot vizita:

Una se află în localitatea Dumbrăvița - este zona protejată. Primul lac pe care îl întâlniți ar fi cel accesibil publicului, celelalte, par a fi crescătorii de pește din cât am văzut noi. Chiar și în jurul primului lac sunt o mulțime de pescari amatori cu undițele întinse, și considerând numărul lor mărișor, probabil nu stau degeaba.
Pe lac am văzut câteva păsări, probabil multe au intrat deja la cuibărit, broaște se auzeau in toate părțile și ne-am amuzat să le vedem cum se umflă când orăcăie.
Malul dinspre sud (primul pe care îl întâlnițți dacă intrați în sat dinspre Codlea, are drumul de acces mai prost - sunt mai puțini pescari aici, dar este și mult mai murdar! În stuful de lângă lac plutesc nenumărate pet-uri.
Malul nordic este mai aglomerat, dar mai curat, și vă puteți plimba aproape de lac. Noi ne-am plimbat puțin pe amândouă. 
Nu am găsit nimic amenajat pe acolo. Oricum, parerea noastra este ca daca nu o vizitati intr-un moment deosebit (ex migratia pasarilor) delta in sine nu este foarte spectaculoasa.

Poate daca luati legatura cu cei de la Complexul Piscilol Dumbravita care se ocupa de rezervatie si alegeti o perioada cu mai multe pasari, plimbarea acolo poate fi mai interesanta decat a fost pentru noi.








A doua zonă care se poate vizita se află în dincolo de Feldioara și Rotbav (20 min de condus din Dumbravita). Aici cei de la Doripesco au amenajat lacuri pentru pescuit, diguri în jurul lor și puncte de observare a păsărilor. Deși nu am văzut decât un pescăruș când am ajuns noi, zona mi se pare mult mai prietenoasă și potrivită pentru o vizită cu copiii. 




 Langa lacul 6 (din stanga) sunt cel putin doua puncte de observare a pasarilor:



 pescărușul cu pește în cioc:

Îmi amintesc ca le-am scris odata solicitand un ghid pentru birdwathing, dar era in concediu in perioada in care am fi putut ajunge noi. Deci se poate si cu siguranta este mai intereant pentru copii!
Doripesco are si restaurant cu specific pescaresc care noua  ni s-a parut ok.

Pestera Ursilor

Ne-a luat 3 ore si jumatate sa ajungem la ea si tot atat sa ne intoarcem inapoi la Conacul Secuilor. Toti insa am fost de acord ca efortul a meritat.
Pestera, considerata a fi cea mai frumoasa din Romania, a fost descoperita accidental prin surparea unui mic platou in 1975. A fost amenajata in urmatorii ani si deschisa publicului din 1980.

Intrarea se face prin Galeria oaselor. Acestea provin de la ursii de pestera care au murit in ea - oasele pastrand urma mai multor boli.



Toate galeriile sunt bogate in stalagmite si stalactite. Este nevoie de 20 de ani pentru depunerea unui cmc de calcar.

Unele formatiuni au forme similare unei casute de pitici, racheta, brad impodobit, jumatatea din spate a unui urs care parca incearca sa iasa prin tavan, Fecioara Maria si Pruncul.


Cea mai lunga coloana din pestera formata prin unirea stalactitei si stalagmitei - inaltime 6 m.


Coloane de calcar

Mai jos, scheletul reconstituit fidel al unui urs de pestera, acesta fiind gasit in galeria alaturata care nu este vizitabila. Pare incredibil, dar scheletul are o vechime de 10.000 de ani:


Galeria lumanarilor

Imprejurimi

Pestera se afla in satul Chiscau si este semnalizata cu cateva sate inainte. Nu am gasit nici un loc unde sa mancam, cele de la baza pesterii fiind inchise, iar un altul din zona, era atat de pustiu incat nu am avut curaj sa intram. Am cumparat de la tarabele de pe drumul spre pestera mai multe placinte calde, delicioase, cu dulceata de afine, branza si marar, cartofi, mere si nuci.