O seară grecească în Thassos

Există mai multe restaurante care oferă o seară grecească într-o anumită zi a săptămânii. Noi am ales Olga's Place pentru că era aproape de noi şi ne-am gândit că ne va fi uşor să ne întoarcem noaptea cu copiii.

Programul include muzică grecească live, dansuri tradiţionale greceşti altfel decât am văzut în Halkidiki (fetele dansează cu pahare, cu lumânări sau batiste în mână), cu spart de farfurii (în final de către toată lumea) şi cel mai spectaculos, dansul grecului, înconjurat de foc şi în timp ce i se sparg farfurii la picioare.

Muzică grecească live
Copiii s-au distrat de minune. Muzica a fost excelentă, Maria şi Eva au dansat aproape toată seara, iar spartul farfuriilor o plăcere. Farfuriile sunt dintr-o ceramică specială, cioburile nu sunt tăioase.

Mâncarea a fost foarte bună, mai diversă decât în multe locuri în care am mai mâncat, în special din punct de vedere al legumelor şi salatelor din meniu.



Dansuri tradiţionale greceşti


Dansul grecului, absolut spectaculos

Spartul farfuriilor

Postari mai complete despre Thassos: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu