Palatul Cantacuzino, Busteni

Palatul a fost construit în 1911 în stil neoromânesc la cererea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis şi Nababul, fost ministru al României în jurul anului 1900. Folosit de armată ca sanatoriu timp de 50 de ani palatul a fost retrocedat urmaşilor familiei Cantacuzino abia în 2004 după un proces cu statul român care a durat de 13 ani şi vândut către Zamora Estate SRL care l-a renovat şi l-a inrodus din 2010 din circuitul muzeal.







Astăzi noi l-am vizitat pentru a doua oară şi am profitat de ocazie să facem câteva poze. Palatul are o grădină mare cu două fântâni arteziene, o grotă cu mici cascade, două leagăne în copaci şi un manej pentru un cal care plimbă copiii, dar care astăzi nu era la datorie.





Cum o parte din veniturile lor sunt din închirierea parţială sau totală a palatului pentru evenimente sunt weekenduri în care nu poţi intra deloc. Astăzi era ocupat doar restaurantul, terasa fiind teoretic deschisă publicului. Preţurile afişate încă de la intrarea în palat sunt mari, însă nu am avut ocazia să gustăm ceva, căci în 15 minute nimeni nu a venit să ne ia comanda sau să ne aducă vreun meniu. 





Palatul se vizitează în tururi organizate cu ghid, ceea ce este plăcut. Nu este foarte mare, are la parter câteva săli dintre care una singură mare şi foarte frumoasă.





Ferestrele au majoritatea vitalii foarte frumoase







La etaj se află dormitoarele dinspuse în jurul unui salon. Tavanele saloanelor cel de deasupra scării au decoraţii frumoase de lemn. 








Curtea împreună cu grota, cascadele şi terasele din spate pot fi escaladate în voie de copii. Iarbă au suficientă să alerge şi nimeni nu pare să se supere. La intare copiii au o trambulină mică. Am văzut altădată şi un topogan mic gonflabil care împreună cu leagănele şi căluţul pentru echitaţie fac din curtea palatului un loc 'child friendly'.

În apropiere se află Escapade Aventura Park şi vizavi la baza pârtiei Kalinderu copiii se pot distra în Fun Park Kalinderu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu